Voi incerca sa vorbesc foarte pe scurt despre o neclaritate care a persistat in ideologia comunista tot timpul. In general, as spune ca aceasta ideologie a avut inca de la inceputurile ei foarte multe neclaritati. Una dintre acestea ar fi notiunea de dictatura a proletariatului. Trebuie, in primul rand, sa intelegem termenii si pentru asta voi face apel la DEX. Referitor la termenul de dictatura - aici si la termenul de proletariat - aici. Referitor la termenul de dictatura a proletariatului, DEX spune, citez:
"Dictatura proletariatului = concept din filozofia marxistă care preconiza exercitarea puterii de stat de către proletariat în perioada cuprinsă între revoluția socialistă și instaurarea societății socialiste. – Din fr. dictature, lat. dictatura.
Sursa: DEX '98
(În filozofia marxistă) Dictatura proletariatului = putere de stat a clasei muncitoare întemeiată pe alianța dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare, rolul conducător deținându-l clasa muncitoare prin partidul ei marxist-leninist. [< lat. dictatura, cf. fr. dictature].
Sursa: DN "
De observat ca este vorba de exercitarea puterii de stat de catre proletariat sau, in alta definitie, se specifica de catre clasa muncitoare intemeiata pe alianta dintre clasa muncitoare si taranimea muncitoare. Cu alte cuvinte clasa muncitoare are rolul conducator, nu taranimea muncitoare care e doar in alianta cu clasa muncitoare. Insa ce intelegem prin clasa muncitoare? In istoria partidelor comuniste a existat si titulatura de partidul celor ce muncesc. Dar si taranul munceste. Este adevarat ca si muncitorul din fabrica munceste, dar daca e al celor ce muncesc atunci ar trebui sa fie si al muncitorului si al taranului in egala masura, adica nu doar muncitorimea sa aiba rolul conducator, iar taranimea sa fie doar in alianta cu muncitorimea. Dar si intelectualul munceste. Observam ca in aceasta titulatura - partidul celor ce muncesc - nu se specifica ce anume munceste omul care face parte sau adera la acest partid. Se specifica numai faptul ca e al celor ce muncesc. Din acest punct de vedere de ce nu ar fi si al intelectualilor? Spre exemplu, in Ungaria a existat, pe vremea comunismului, Partidul celor ce muncesc din Ungaria - PMU - creat la 12-14 ian. 1948 prin unificarea partidelor comunist si social-democrat. Reorganizarea PMU in Partidul Muncitoresc Socialist Ungar, cu Janos Kadar prim-secretar, a avut loc in perioada nov. 1956 - iun. 1957. De observat ca nu i se spunea Partidul Comunist Ungar, ci era vorba de un partid muncitoresc socialist. Ar trebui sa definim exact clasa muncitoare, de asa maniera incat s-o punem in acord cu proletariatul, sau cu notiunea de proletariat. Dar de ce nu s-ar incadra si intelectualul in notiunea de proletariat. Sa ne amintim ca a persistat, pe vremea comunismului, tendinta de a considera intelectualii drept spirite burgheze. Lucru fals, daca ne gandim ca in Istoria umanitatii au fost multi intelectuali saraci, fara avere, fara afaceri sau intreprinderi proprii, si chiar oameni mari, spre exemplu in domeniul stiintei si care au murit in mizerie. Cu toate acestea, comunismul punea accent pe muncitori si ii vedea avand rolul conducator in societate, avand, spuneau ei, o constiinta de clasa mult mai ridicata decat a taranimii sau decat a intelectualitatii. Pentru ca lupta de clasa a fost temelia comunismului, iar clasicii marxismului aratau ca fara lupta de clasa nu se poate vorbi de comunism. Totusi, ciudat este ca, spre exemplu, Ana Pauker a primit si fosti legionari in partid, din cate se spune... Dar sa revenim la dictatura proletariatului. Dupa cum se poate vedea, proletariatul era socotit cam tot una cu clasa muncitoare sau cu cei ce muncesc. Asta deoarece un burghez nu era vazut ca munceste, ci ca traieste din exploatarea celor ce muncesc pentru el, pentru avutul sau si pentru ca el sa-si sporeasca averea. Cu alte cuvinte, daca esti lipsit de mijloace de productie, conform lui Marx, intri in categoria proletariatului. Desigur, in acest sens, sunt foarte multi oameni ce se incadreaza, conform acestei definitii a proletariatului, in aceasta categorie. Istoria ne demonstreaza insa ca dictator nu poate fi decat unul singur. Atunci de unde aceasta notiune de dictatura a proletariatului? Putem fi, oare, cu totii dictatori? Trotzki ii reprosa lui Stalin ca doreste dictatura partidului asupra proletariatului, iar Stalin apara conducerea centralizata a partidului spunand ca, dupa Trotzki, partidul ar ajunge un fel de club de intalnire al muncitorilor iar exercitarea actului de conducere si-ar pierde coerenta necesara pentru asta. Sub o dictatura, e clar, omul nu e liber. Dar sub o dictatura a proletariatului? In cadrul stangii politice, de-alungul timpului, problema libertatii a fost cu patos dezbatuta. Merita sa amintim opinia lui Bakunin in privinta aceasta:
"Bakunin’s political beliefs rejected governing systems in every name and shape, from the idea of God downwards, and every form of external authority, whether emanating from the will of a sovereign or from universal suffrage. He wrote in Dieu et l’Etat (God and the State[23]), published posthumously in 1882:
Bakunin similarly rejected the notion of any privileged position or class, since
“ The liberty of man consists solely in this, that he obeys the laws of nature because he has himself recognized them as such, and not because they have been imposed upon him externally by any foreign will whatsoever, human or divine, collective or individual. ”
Bakunin's political beliefs were based on several interrelated concepts: (1) liberty; (2) socialism; (3) federalism; (4) anti-theism; and (5) materialism. He also developed a (resultantly prescient)[24] critique of Marxism, predicting that if the Marxists were successful in seizing power, they would create a party dictatorship "all the more dangerous because it appears as a sham expression of the people's will.""
“ it is the peculiarity of privilege and of every privileged position to kill the intellect and heart of man. The privileged man, whether he be privileged politically or economically, is a man depraved in intellect and heart. ”
Cu alte cuvinte, pentru Bakunin, libertatea omului insemna ca acesta sa se supuna legilor naturii, respingand notiunea de pozitie privilegiata sau de clasa privilegiata. Dar revolutia socialista avea drept scop sa-l faca pe om liber, pornind de la ideea ca marea majoritate a oamenilor erau exploatati cu duritate de o clasa restransa, clasa burgheza. Dar daca vorbim de dictatura cum mai poate fi omul, in noua societate, liber? Parerea lui Bakunin despre marxism era:
"“ They [the Marxists] maintain that only a dictatorship—their dictatorship, of course—can create the will of the people, while our answer to this is: No dictatorship can have any other aim but that of self-perpetuation, and it can beget only slavery in the people tolerating it; freedom can be created only by freedom, that is, by a universal rebellion on the part of the people and free organization of the toiling masses from the bottom up."
si referindu-se la faimoasa sa intalnire cu Marx din 1844 spunea:
"However, Bakunin also wrote of meeting Marx in 1844 that:
As far as learning was concerned, Marx was, and still is, incomparably more advanced than I. I knew nothing at that time of political economy, I had not yet rid myself of my metaphysical observations... He called me a sentimental idealist and he was right; I called him a vain man, perfidious and crafty, and I also was right."
De observat un lucru: probabil ca si Marx, inca de atunci si poate chiar de mai demult, se gandea la coerenta exercitarii puterii, odata ce burghezia va fi doborata prin revolutie. Tot ce e posibil ca ideea de dictatura (dar a cui?) a incoltit in mintea lui Marx inca de atunci. Pentru ca, odata doborata burghezia, muncitorii trebuie sa-si execite puterea intr-un anumit mod. O modalitate de exercitare a puterii ar trebui sa existe. Interesant ca nu s-a numit democratia proletariatului ci dictatura proletariatului!! Si ma intreb oare de ce? De ce, daca democratia inseamna:
" DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea. – Din fr. démocratie.
Sursa: DEX '98"?
Pentru ca aici nu era vorba sa conduca poporul sau sa se proclame suveranitatea poporului. Ci era vorba ca rolul conducator in societate va trebui sa-l aiba o anumita clasa sociala - clasa muncitoare, nu tot poporul. Ulterior termenul de democratie, in comunism, a capatat alte conotatii. Spre exemplu notiunea de democratie interna de partid sau cum era in felul in care se numea Germania de Est - Republica Democrata Germana. Asta vrea sa spuna ca, defapt, clasa muncitoare pe cine reprezinta? Ghici ciuperca ce-i? De fapt si de drept reprezinta poporul, intregul popor. Daca si muncitorul munceste, si taranul munceste, si intelectualul munceste, deci cu totii muncim - e deci logic sa presupui ca fiind adevarata afirmatia ca aceasta clasa muncitoare se confunda cu intregul popor. Cu poporul muncitor, din moment ce toti suntem tovarasi intre noi! De remarcat ca in acte Stalin se prezenta drept intelectual, nu muncitor.Dar asa si Lenin era un intelectual, nu? Si Marx, si Engels. Pai si atunci intelectualii sa nu intre in aceasta categorie: clasa muncitoare? Ca doar ajunsesem cu totii sa nu mai avem proprietate privata, ci era proprietatea intregului popor. O logica simpla: daca nu-i privata, atunci e a intregului popor. Daca nu e a intregului popor, atunci avem si proprietate privata. Deci pana la urma tot noi conducem. Adica intregul popor. In felul acesta si poporul e liber. Nu mai este asuprit de o alta clasa conducatoare, din moment ce chiar el conduce. Daca ar fi condus doar muncitorii, sa presupunem, ce garanteaza ca ei nu ar fi asuprit, pana la urma, taranimea sau intelectualitatea? Nu neaparat prin exploatare, desi nu ar fi fost exclus, dar printr-o alta forma de asuprire. Iar daca nu conduce intregul popor, ci numai o singura clasa, fie ea si cea a muncitorilor, ce garanteaza ca aceasta clasa nu ar fi devenit, in cele din urma, corupta de putere, de exercitarea fara nicio piedica a puterii (ca doar vorbim de dictatura, fie ea si a proletariatului), iar clasa conducatoare, in cele din urma, repet, sa ajunga sa se imburghezeasca? Lenin doar atragea atentia: "Feriti-va de noua burghezie!". Deci solutia ca doar o singura clasa sa conduca, sa aiba rol conducator, fie ea cea a muncitorilor, chiar cu o constiinta de clasa ridicata, nu era cea mai buna. Din aceasta cauza trebuia sa conduca intregul popor. Ceausescu, spre exemplu, provenea din randurile taranimii. Ar fi insemnat ca cineva din randurile taranimii sa nu acceada niciodata la putere. Ceea ce iarasi nu e in regula. Chestiunea aceasta cu cine trebuie sa conduca societatea a ramas invaluita de neclaritate. Bine, intregul popor conduce, dar asta e o utopie din start, pentru ca, desi plina de bune intentii, ideea ca intregul popor sa conduca e imposibila. Dar atunci cine trebuie sa conduca statul? Raspunsul cel mai potrivit a fost ca partidul trebuie sa conduca statul, sa exercite puterea de stat. Si cum nu exista decat un singur partid, indiferent cum s-ar fi numit (punand accent, desigur, pe cei ce muncesc, pe cuvantul muncitoresc, sau pe cuvantul socialist, sau comunist) atunci acela conduce. Dar oare acest partid nu s-ar transforma, unic fiind, intr-o singura clasa conducatoare? Deci ar decurge ca in societate s-ar forma doua clase: clasa conducatoare, reprezentata de o elita, membrii ai partidului unic si clasa condusa de catre cea conducatoare, adica restul. Elitele s-ar forma prin meritocratie si ar insemna acei oameni cu o constiinta superioara de clasa fata de ceilalti oameni, oameni superiori, care inteleg mult mai bine si mai profund decat ceilalti idealurile socialismului si ale comunismului. Oameni noi, comunismul vrand sa creeze omul nou, corespunzator noii societati fara clase sociale. Cu alte cuvinte s-ar fi introdus ideea omului superior in societate, fata de ceilalti membrii ai societatii. Pe de alta parte, ar fi aparut, in acest caz, din nou, ca sa zic asa, o singura clasa conducatoare, expusa coruptiei din exercitarea puterii de stat si care ar fi exploatat cealalta clasa, cea condusa de clasa conducatoare, ceea ce ar fi insemnat o adevarata nenorocire in societate. In Romania, comunistii romani s-au gandit la treaba asta si au incercat sa dea solutii. Nu se putea doar cu o singura clasa conducatoare si totusi trebuia sa se poata in felul acesta, dat fiind faptul ca exista numai un singur partid, dar poporul simtea nevoia, si lucrul acesta s-ar fi adeverit curand, sa-si exercite suveranitatea. Deci aceasta clasa conducatoare trebuia sa fie chiar poporul. Solutia? A fost una foarte simpla: crearea unui partid stat, un partid cu 4 milioane de membrii de partid. Deci cu o larga reprezentare la nivelul intregii societati. Nu putea fi chiar tot poporul membru de partid, desi ar fi fost de dorit lucrul acesta, numai ca ar fi parut ca neserios. Si atunci s-au creat si alte organisme, precum Frontul Democratiei si Unitatii Socialiste, celebrul FDUS! Tot pe langa PCR. Cu participarea "activa" si "larga" a tuturor oamenilor muncii la actul de conducere al societatii. Cu alte cuvinte, ne-am intors la utopia de la care am plecat. In felul acesta partidul comunist a devenit partid de mase, dar daca partid vine de la parte, atunci el era chiar intregul. Totusi trebuia mentinuta dictatura proletariatului. Adica dictatura, pentru ca nu se putea vorbi, totusi, de democratie, desi, intr-un fel, se putea vorbi, daca poporul conduce. Iata de ce secretarul general sau seful partidului conducea partidul, care conducea intreaga societate. Deci el era, intr-un anume fel, dictatorul dictaturii proletariatului. Pentru ca era clar ca 4 milioane de membrii nu puteau sa conduca cu totii. Aveau nevoie de un sef suprem. Cu alte cuvinte, de la dictatura proletariatului am ajuns la dictatura unei singure persoane, corupte, in cele din urma, de putere, atata vreme cat acea persoana era aleasa si realeasa pe viata ca sa conduca. Eu stau si ma intreb de ce comunistii nu au impus o regula si anume ca persoana care conduce sa nu aiba decat doua mandate? Dupa care ar fi venit o alta persoana la conducere, prin alegeri libere, daca tot se vorbea de democratia interna de partid. In felul acesta, aceasta forta unica conducatoare si suverana, ar fi fost democratica, desi in societate nu ar fi existat ceea ce se cheama plurarlism politic. Daca toti suntem stransi in jurul unor valori, pe care le aparam, adica intregul popor, cum aratam mai sus, atunci acest lucru ar fi trebuit sa fie posibil. Chiar daca nu ar fi existat plurarlism politic in societate, ar fi existat o democratie prin alegeri interne libere prin care poporul si-ar fi putut exprima vointa. Iar daca partidul, de expresie materialista fiind, asigura conditiile materiale de viata necesare oamenilor, de ce sa fi avut, cumva, de suferit, in acest fel, cu o asemenea democratie, unitatea partidului? Ca si cum unitatea partidului ar sta intr-un singur om, ales si reales, si tot asa pe viata, ca si cum omul respectiv ar fi fost nemuritor. Ajungem din nou la teoria omului superior. Insa coruptia la varful partidului, din exercitarea puterii, era cu mult mai mare decat si-o poate imagina cetateanul obisnuit. Nepotismul, in primul rand. Se poate vorbi, desigur, si de ceea ce a fost la noi. Dar sa aruncam o privire si in alte parti si vom constata cum fratele sefului partidului (si al statului) devine sef (Cuba), fratele sau, fostul sef, fiind prea batran pentru exercitiul puterii, sau cum fiul defunctului sef devine sef (Coreea de Nord). Observam cum in partidele comuniste puterea devine o afacere de familie: sefului partidului ii urmeaza fratele, fiul. De sora sau de fiica nu am prea auzit, femeile sunt, deci, discriminate. De observat ca in Partidul Comunist notiunea de putere e legata de cea de barbat: barbatii sunt cei din frunte. Femeile, chiar daca admise in functii de conducere, cu toate acestea nu detin functia suprema, care este exclusiv a barbatilor. Exceptii au fost foarte putine. Celebra La Pasionaria se numara printre aceste exceptii. Ma gandeam la acest nume - La Pasionaria - care inseamna "floarea pasiunii", foarte interesant.
De observat ce spune Wikipedia despre Santiago Carillo:
"In 1944 Carrillo led the retreat of the communist guerrillas from the Aran Valley.[10]
According to Ricardo de la Cierva, in 1945 Carrillo ordered the execution of fellow communist party member Gabriel León Trilla and helped the Francoist forces to detain the fellow communist Jesús Monzón.[11] According to Enrique Líster and Ricardo de la Cierva, Carrillo also ordered in 1949 the execution of fellow communist Joan Comorera, who was saved by the precautions he took.[12] In 2005 Carrillo said "yo he tenido que eliminar a alguna persona" (I have had to eliminate someone)
Lupta in partid era foarte dura si se lasa cu morti si executii...
Revin: in orice caz se vede clar fenomenul de coruptie la varful partidului, care a transformat exercitarea puterii in interiorul partidului si in societate (fiind vorba de un partid unic si de dictatura) intr-o afacere de familie: fratele, fiul, etc. Odata cucerita puterea la varf, prin lupta dura de care vorbeam, liderul partidului nu mai lasa puterea cu una cu doua. Lupta aceasta, pentru putere, era esentiala in partidul comunist. Ea putea fi castigata, dar in niciun caz prin mijloace democratice. Prin omor, da. Iar cel care invingea isi expunea ferocitatea asa incat ceilalti sa-l stie de frica! Tipic pentru comunism, si pentru faptul ca el nu a reusit sa se democratizeze, in spiritul unor nobile valori umaniste, niciodata. Totusi Carillo s-a distantat de Moscova:
"Carrillo became the General Secretary of the PCE in 1960, replacing Dolores Ibárruri (Pasionaria), who was given the post of Party President. Carrillo's policies were meant to strengthen the party's position among the working class and intellectual groups[citation needed], and averted several attempts of removal instigated by the Marxist-Leninist, Stalinist and pro-democracy factions. In 1968, when Soviets invaded Czechoslovakia, Carrillo began to distance the party from Moscow."
Dar numai atunci cand a vazut planurile de expansiune ale Kremlinului. Aceasta coruptie si sete de putere a transformat comunismul intr-o monarhie rosie, si lucrul acesta se vede foarte clar in Coreea de Nord. De asemenea ambitiile expansioniste ale URSS sunt de expresie imperiala (un imperialism modern, ca sa zic asa). O continuare sub o alta forma a fostului Imperiu Tarist, iar lui Stalin i-a placut imaginea aceasta. Ales pe viata in functia de conducator al partidului si implicit al statului, cu posibilitatea de a-si lasa urmasi la domnie, ca printr-o lege salica, liderul comunist devine un veritabil monarh al unei monarhii ateiste. Lucru care reprezinta cea mai inalta forma de coruptie, deoarece comunismul ar fi trebuit sa reprezinte cu totul altceva. In realitate insa, ca sa dau un exemplu, inlaturarea tarismului in Rusia a avut ca efect nu instaurarea unei forme de guvernamant democratice, ci instaurarea unui nou tarism - Tarism dupa Tarism (Iorga spunea undeva Bizant dupa Bizant). De remarcat ca locul teribilei politii politice tarsite - Okhrana - care practica tortura, a fost luat de Cheka - politia politica bolsevica, transformata mai apoi in NKVD, la fel de cumplita, poate chiar mai cumplita decat surata ei tarista de moda veche, Okhrana!! Dupa cum se vede nicio diferenta, daca stai sa te gandesti mai bine. Dar e vorba de un tarism ateu, al intregului popor, caracterizat prin teroare si in loc de libertate, gulag! De unde se vede o coruptie imensa la varful Partidului Comunist, o coruptie care a subminat insusi partidul si idealurile acestuia. O sete de putere care a trecut peste valori, peste orice fel de ideal altul decat exercitarea puterii de unul singur, de catre unicul lider. Inlaturarea lui Hrusciov, fara ca sa fie omorat, e un lucru de mare mirare, date fiind caracteristicile comunismului. In niciun caz nu se poate vorbi despre democratie, asa cum am expus mai sus, ci despre o lovitura de forta data de Brejnev.
Toate aceste neclaritati care alcatuiau o doctrina, bazata pe anumite idealuri nobile si umaniste, au reusit s-o dezarticuleze, s-o corupa, au reusit s-o distruga in cele din urma.
Ca sa dau un alt exemplu, nici pozitia fata de Biserica nu a fost clara in comunism. Ea s-a caracterizat printr-o barbarie ateista in Uniunea Sovietica sau printr-o coabitare, un fel de cadere la pace, destul de greoaie, cum a fost la noi dar nu numai la noi. Comunismul nu a inteles niciodata sensul profund al crestinismului, ci doar faptul ca religia e un instrument ce serveste claselor bogate in exploatarea, de catre acestea, a proletariatului (ideea e expusa si in poezia Imparat si Proletar de Mihai Eminescu). In general vorbind, neclaritatile si erorile de conceptie si chiar de gandire, ma refer la cele de ordin filozofic, ce au caracterizat aceasta ideologie, cea comunista, au distrus-o in cele din urma.
Au fost si care au acuzat comunismul de alte scopuri, speculand faptul ca Marx era evreu. Spre exemplu Bakunin, de care am amintit, si care spunea:
"“ This whole Jewish world, comprising a single exploiting sect, a kind of blood sucking people, a kind of organic destructive collective parasite, going beyond not only the frontiers of states, but of political opinion, this world is now, at least for the most part, at the disposal of Marx on the one hand, and of Rothschild on the other... This may seem strange. What can there be in common between socialism and a leading bank? The point is that authoritarian socialism, Marxist communism, demands a strong centralisation of the state. And where there is centralisation of the state, there must necessarily be a central bank, and where such a bank exists, the parasitic Jewish nation, speculating with the Labour of the people, will be found.[46][47]" (subl.mea)
Interesanta ideea despre banci, nu? Lasand anti-semitismul la o parte, ceea ce a spus Bakunin nu se poate sa nu-ti dea de gandit... Apropo de Bakunin e interesant si lucrul acesta:
"Eurocentrism
His Eurocentrism manifested itself in his call for a United States of Europe, his support for Russian Colonialism, particularly as practised by his relative and patron Count Nikolay Muravyov-Amursky and his indifference to Japan and Japanese peasants during and after his brief stay in Yokohama.[48] (Japan was regarded as the most prominent revolutionary country in Asia following the Meiji Restoration of 1866–1869.) All these aspects of his thought however date from before he became an anarchist. Bakunin's conversion to anarchism came in 1865, towards the end of his life, and four years after his time in Japan." (subl.mea)
Dar, desigur, ar fi multe de spus... Eu am vrut sa spun pe scurt... Orele fiind inaintate inchei, fara a epuiza complet subiectul, aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu