Powered By Blogger

marți, 27 mai 2014

Previzibil...

Rezultatul (aici si aici) alegerilor europarlamentare a fost, dupa parerea mea, mai mult decat previzibil. Eu am scris aici despre un sondaj care anticipa ceea ce va urma nu peste mult timp. Singura surpriza, ca sa zic asa, a fost Mircea Diaconu care a obtinut un scor mai mare decat PMP!! Anuntul D-lui. Antonescu legat de faptul ca europarlamentarii PNL vor trece in barca PPE iarasi nu ar trebui sa ne mire. PD, odinioara, a facut acelasi lucru cand a trecut peste noapte de la stanga la dreapta esicherului politic. Insa aceste aspecte ridica o problema in legatura cu Dreapta noastra politica sau cu "asa zisa dreapta", cum s-ar exprima Cristian Tudor Popescu. Si s-ar putea sa fie una din cauzele esecului acesteia. E vorba de lipsa atasamentului fata de o anumita ideologie politica. Trecerile acestea dintr-o barca in alta n-au nimic comun cu un crez politic ci sunt dictate de interese de tot felul, inclusiv personale si de calcule politice de tot felul, inclusiv electorale. Sa luam, spre exemplu, USL care nu a fost decat o alianta electorala, asa a fost si definita de la bun inceput. N-a avut nicio baza doctrinara. Iar daca PNL a fost in aceasta alianta, lucrul a fost determinat de interesele si calculele de care vorbeam mai sus, fara nicio legatura cu ideologia. In general vorbind, la noi, ceea ce se cheama "Unitatea Dreptei" nu e altceva decat un ansamblu eterogen din punct de vedere ideologic, compus din mai multe partide diferite, fara vreo legatura ideologica intre ele. La fel a fost si CDR. Si e chiar sub semnul intrebarii cat de crestin-democrat a fost PNTCD atunci... CDR a fost constituit tocmai pentru a invinge PSD (indiferent ce denumiri a avut in trecut), nu din alt motiv. La fel ca atunci se pune problema si azi: crearea unei coalitii, eterogene de altfel, pentru a invinge PSD, pentru a avea succes in alegeri si nu pentru a afirma in societate niste valori ideologice.

Interesant este ca toti analistii si consultantii politici isi pun problema ce va urma si sunt toti cu ochii pe rezultate si sondaje de opinie. Nu vad pe unul care sa schimbe paradigma si sa arate ca trebuie afirmate si promovate valori. Spre exemplu, daca esti liberal, membru al PNL, ar trebui sa afirmi valorile liberale, ar trebui sa faci cunocute ideile partidului european la care esti afiliat. Sa le explici pe intelesul tuturor. Sa spui cum trebuie procedat in Romania intr-un sens liberal, de unde trebuie pornit. Or, tocmai astfel de lucruri nu se fac. Iar daca nu le faci atunci nici oamenii nu te urmeaza si nu poti sa cresti in intentiile de vot ale cetatenilor. La alegerile europarlamentare, PNL, fata de 2007, nu a crescut decat cu doua procente. Tot e ceva fata de PDL care a pierdut cel mai mult!! La PDL s-a vazut cel mai bine lipsa de consistenta ideologica, fiind un partid construit in jurul liderului, Traian Basescu, care a acaparat, ca sa zic asa, intregul partid si a condus dupa ideile lui, dupa cum a vrut (betia puterii e foarte puternica!!). Odata prabusindu-se increderea electoratului in Traian Basescu, s-a prabusit si cea in PDL, iar partidul a ajuns acum unde a ajuns.

Ideea ca PNL sa treaca la PPE e una pe care eu o consider proasta! Ar deruta si mai mult electoratul, nu numai liberal. Am avea o inflatie de partide afiliate la PPE, lucru ciudat. Bineinteles ca n-ar face bine PNL-ului, care s-ar putea sa piarda electorat, iar in 2016 vin alegerile parlamentare.

Cu toate erorile sale, desi are oameni suspectati de fapte de coruptie, desi are vestitii baroni, PSD ramane partidul de la noi care e cel mai ancorat, daca se poate spune asa, intr-o anumita ideologie politica, cea social-democrata. La PSD, cu toate ca nu pare de natura evidentei, liderul, ca persoana anumita, conteaza mai putin. Spre exemplu, Victor Ponta nu e atat de carismatic precum Traian Basescu in perioada lui de glorie, sau Ion Iliescu. Nu se poate spune despre el nici ca a excelat in ceea ce priveste guvernarea. Cu toate acestea este in preferintele electoratului si s-ar putea sa castige cursa pentru prezidentiale.

Iata un editorial interesant semnat de Rodica Ciobanu, in Gandul, pe care il recomand a fi citit integral si in original:

De la alianţa antiBăsescu, la coaliţia antiPonta

in care iata ce se arata printre altele:
"Dacă PNL, PD-L, PMP, FC vor reuşi să construiască o platformă comună, susţinând un candidat unic la preşedinţie, atunci prezidenţiabilul Ponta va avea cu adevărat motive de îngrijorare, nefiind exclus să piardă alegerile. Aceasta ar antrena după sine destabilizarea şi, în cele din urmă, înlăturarea USD de la guvernare, caz în care carierei politice a actualului prim-ministru i s-ar pune punct. Or tocmai acest coşmar vrea să-l evite, declarându-se disponibil să discute cu lberali"
De construit o platforma comuna ar putea s-o faca. Insa o astfel de alianta ar fi chiar mai toxica decat una facuta pentru castigarea alegerilor parlamentare. Ar insemna ca un grup de patru partide, care n-au nicio legatura ideologica intre ele, care nu impartasesc valori comune, sa se uneasca pentru a sustine cu succes un om pentru alegerile prezidentiale. Cu alte cuvinte, sa aduca la Putere un om, o singura persoana! Sa ne gandim la Alianta D.A. care a sfarsit destul de repede dupa ce PD trecuse la PPE (crestin-democrati) pe cand PNL a ramas totusi un partid liberal. Ar veni la Putere candidatul Dreptei. Al carei Drepte? Inevitabil ar incepe certurile intr-o astfel de alianta si, in cele din urma, s-ar dezbina. In schimb omul adus de ei la Putere ar ramane fara sa stim exact ce fel de politica va face sau va face politica partidului din care provine, ce nu are nicio legatura cu celelalte partide din respectiva alianta. De aici se vede ca notiunea de "Unitatea Dreptei", la noi, este destul de vaga, slab conturata din punct de vedere politic. Este foarte dificil sa spui in ce consta asa ceva, care este miezul ei. Asta este una din cele mai mari dificultati in ceea ce priveste Dreapta politica de la noi. Din cele patru partide, trei dintre ele - PDL, PMP si FC -  se definesc ca fiind crestin-democrate. Art. 9 din statutul Partidului Forta Civica spune ca "doctrina este liberal-conservatoare bazata pe principii traditional-crestine si valori comunitare". Art. 145 din statutul PDL spune ca "ISP promoveaza doctrina populara, ca sinteza a valorilor crestin-democrate, liberale si conservatoare. In Programul Politic al PMP se arata, la cap. Identitate, ca partidul "se defineste ca un partid modern, de centru-dreapta, inspirat de traditia crestin-democrata si clasic-liberala din Europa", facand trimitere tot la PPE. Si sunt, totusi, trei partide diferite... Exista vreo legatura intre ele? La PNL avem principii si valori liberale, ne vorbeste de economia liberala. Sunt valori si principii de la care PNL nu trebuie sa abdice! Si sunt singurele care se opun cu adevarat PSD-ului prin crearea unui stat liberal. Pe cand o alianta intre cele patru partide n-ar avea alt efect decat sa constituie PDL-ul mare, adica ar fi tot un fel de Alianta D.A. si ar sfarsi foarte probabil la fel ca Alianta D.A., putand sa pagubeasca PNL-ul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu